Cel mai bun discurs al lui Grindeanu de când a devenit președintele PSD în acest mandat.
Nu știu cine i l-a scris, deoarece el nu cred că e capabil. Dar a fost bun de tot.
Și nu puteți să mă acuzați că-l simpatizez, că de fiecare dată când am scris de el am făcut-o depreciativ. Încă îl consider cel mai slab președinte al PSD de după revoluție.
Dar acum l-am ascultat în mașină și vorbele astea de mai jos mi-au plăcut, nu știu de ce.
<Doamnelor și domnilor de la USR. Ați venit la guvernare cu discursuri despre reformă, despre competență, despre integritate. Plecați de la putere cu un lider condamnat, un salvator sub braț și cu agenda publică ocupată de ură și istericale.
Da, atât de jos ați adus nivelul. Ați plecat de la zero și la zero ați rămas, în timp ce pe voi vă preocupă bârfele mizere, românii așteaptă explicații de la USR pentru jaful de la șantierul Mangalia, pentru jaful de la Sadu, pentru jaful de la ROMAERO, pentru jaful cu contractele pe SAFE, contract cu contract, decizie cu decizie, leu cu leu.
Românii au dreptul să știe și vom pune oglinda transparenței mult clamate în față. Până atunci, la fel ca doamna Țoiu, le urez și eu condoleanțe tuturor catastrofelor USR care își vor pierde sinecurile grase de la stat. Drum bun, dar aveți grijă că nu toți sunteți la fel de norocoși ca și Fritz. Nu toți vă veți putea angaja singur la partid pe mii de euro.>
Bam, bam, mișto 😄
Orice guvern fără catastrofele astea e un guvern mult mai bun... oricât de prost ar fi.
USR însă poate crește acum, e șansa lor, chiar dacă au demonstrat că oamenii aduși în față sunt puși pe interese și lipsiți de competențe. Trebuie să tragă tare de ei să ne mai păcălească o dată. Sau, mă rog, pe ai lor, ăia puțini.
Câte meme-uri se făceau dacă ura vreun AUR-ist condoleanțe când nu sunt necesare, mamă, mamă. Și ei râdeau și se dădeau inteligenți pe raza cercului. De parcă toți știau asta fără google.
Cert e altceva, că guvernul e în continuare guvernul sistemului, să nu ne amăgim. Doar că au simțit că trebuie eliminați agitatorii. Și i-au ejectat.
Așa că... condoleanțe USR!
Paul Gabriel Andrei